Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899 – d. 30 noiembrie 1938) a fost liderul carismatic al mişcării naţionalist creştine din România interbelică, al Gărzii de Fier sau Legiunii Arhanghelului Mihail (cunoscuţi şi sub numele de Legionari, Mişcarea Legionară sau neoficial, Cămăşile Verzi).
Legionarii se refereau la Corneliu Zelea Codreanu cu numele de Căpitanul, acesta având controlul absolut al organizaţiei până la moartea sa, în 1938. Organizaţiile Noua Dreaptă şi Legea Străbună se revendică drept succesorii Gărzii de Fier, îl văd ca pe o figură spirituală şi un sfânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Biografie
Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899, provenind dintr-o veche familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Storojineţ, nordul regiunii Bucovina. După Marea Unire, Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, revine la varianta românească a numelui de familie, transformat de fostele autorităţi austriece în “Zelinschi” (Żieliński). Bunicul din partea mamei, Adolf Brunner era de origine bavareză, iar numele mamei sale fusese Elisabeth (Eliza) Brunner.
Studii
A urmat cursurile şcolii primare la Iaşi şi Huşi, iar între anii 1912-1916 a fost înscris la liceul militar de la Mănăstirea Dealu.
A fost admis la Facultatea de Drept din Iaşi, unde a devenit preşedinte al Societăţii Studenţilor în Drept, organizaţie pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922 “Asociaţia Studenţilor Creştini”. S-a făcut remarcat prin baricadarea în interiorul instituţiei, ca formă de protest la adresa deciziei conducerii Universităţii de a începe anul şcolar fără tradiţionala slujbă religioasă.
Participarea la Primul Război Mondial
La 16 ani participa la Primul Război Mondial, deşi încă nu avea vârsta minimă necesară încorporării. Între 1917 şi 1918 a urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie de la Botoşani. Anii de armată îi dezvoltă un puternic spirit al ordinii, disciplinei şi onoarei.
Cariera politică

Devine membru al Gărzii Conştiinţei Naţionale în 1919, motivat de caracterul anticomunist al organizaţiei. În 1920 ia parte la acţiunile de înăbuşire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina. Urmează câteva luni de studiu la Berlin şi Jena. Se reîntoarce în ţară pentru a lua parte la manifestările studenţeşti prin care se cerea limitarea numărului evreilor în învăţământul superior (“numerus clausus”).
Fondează în 1923, împreună cu prof. univ. Alexandru C. Cuza, Liga Apărării Naţional Creştine, partid profund antisemit şi antidemocrat. În 1924 îl ucide prin împuşcare în tribunal pe prefectul de poliţie Manciu, dar este achitat în urma unui proces-spectacol, care a dat seamă de caracterul din ce în ce mai naţionalist şi xenofob al societăţii române interbelice.
În urma disensiunilor apărute în cadrul L.A.N.C., se desprinde de mişcare şi fondează, împreună cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici, “Legiunea Arhanghelului Mihail”.
În cursul anilor următori, au loc o serie de ample manifestaţii împotriva corupţiei parlamentare, a evreilor şi a comunismului. O trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelului Mihail a fost promovarea ortodoxismului, stabilind o legătură structurală între creştinismul ortodox şi “românitate”. C. Z. Codreanu şi partidul său doreau transformarea României în stat naţionalist, după modelul Italiei lui Mussolini. În cartea sa “Pentru legionari”, C. Z. Codreanu semnalizează pericolul reprezentat în viziunea sa de democraţia liberală, care ar duce la acapararea puterii în stat de către inamicii preferaţi ai legionarilor şi naţionaştilor români, “evreii”: “democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice”. Pentru el, “Legiunea Arhanghelului Mihail va fi mai mult o şcoală şi o oaste, decât un partid politic”. Legionarii au asasinat doi prim-miniştri în funcţiune (Ion Gheorghe Duca şi Armand Călinescu), un fost prim-ministru (N. Iorga) şi mai mulţi foşti miniştri (V. Madgearu, G. Marinescu, Iamandi etc.) Legionarii au încercat să-l asasineze şi pe regele Carol al II-lea, considerat de ei inamicul numărul unu al ţării pentru ordinul de asasinare a lui Codreanu şi pentru pierderea unor teritorii româneşti: Cadrilaterul, Nordul Transilvaniei, Bucovina de Nord şi Basarabia.
Devine pentru prima dată parlamentar, ca deputat de Neamţ, în 1931, obţinând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oară parlamentar, candidând în judeţul Tutova, după o luptă electorală strânsă în care obţine poziţia de deputat de Tutova cu 5.600 de voturi valid exprimate.
Întemeiază Partidul Totul pentru Ţară, expresie politică a Mişcării Legionare, prezidat de ing. Gheorghe Clime.
Procesul şi asasinarea
În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga (“eşti un necinstit sufleteşte”), care acuzase Mişcarea Legionară, este trimis în instanţă pentru ultraj adus unui demnitar în exerciţiul funcţiunii. Este condamnat la şase luni detenţie. În luna mai 1938 este readus în instanţă şi condamnat la zece ani de muncă forţată.
În noaptea de 29/30 noiembrie 1938 este asasinat, împreună cu alţi 13 legionari (Nicadorii şi Decemvirii), din ordinul lui Carol al II-lea, de jandarmii care îl transportau la închisoarea din Jilava. Asasinatul a avut loc în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Capitalei.
Citat
Colaboraţi la Wikicitat „Deodată, asupra mulţimii s’a aşternut tăcerea. Un om înalt, de o frumuseţe întunecată, îmbrăcat într’un costum naţional alb, a intrat în curte, călare pe un cal alb. S’a oprit lângă mine, şi n’am putut să văd nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulţimea săracă, şi el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, şi în afara ei. Harismă nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om. Era mai degrabă pur şi simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea, tăcut, în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească. Tăcerea lui era elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână, cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi: “Trimisul Arhanghelului Mihail!” Atunci, clopotul micii şi tristei biserici a început să bată, şi slujba religioasă care preceda întotdeauna adunările legionare a început şi ea. Impresia profundă creată în sufletul unui copil moare greu. În peste un sfert de veac n’am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”
(prof. Nicholas M. Nagy-Talavera (Miklós Nagy), evreu din Transilvania, martor, la vârsta de 8 ani, la o adunare ţărănească din Munţii Apuseni)
Bibliografie
- “O istorie sinceră a poporului român” — Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002
- [1] – Film Documentar despre Mişcarea Legionară
- Asasinarea lui Codreanu şi a celorlalţi 13 legionari
- Corneliu Zelea Codreanu site alcătuit de Noua Dreaptă
Daca ti-a placut acest articol cumpara-mi o carte!




September 13th, 2010 at 1:07 am
[...] Sursa foto: romani-adevarati.ro [...]
March 29th, 2011 at 8:10 pm
Va rog, nu atribuiti anumite asasinate(executii?!)lui CORNELIU ZELEA CODREANU.Istoria adevarata a acestor intamplari este mult mai incalcita si mai complexa decat sumara(slaba) dumneavoastra prezentare.Cu scuzele de rigoare,va felicit pt.pagina creata de dumneavoastra!